Chiar daca am plecat din Romania din cauza circumstantelor, mereu imi aduc aminte cu drag de clipele petrecute impreuna cu oameni dragi. Am plecat cu greu spre Italia cand abia aveam 9 ani si acum la 26 de ani mai departe, spre America. Imi cer scuze daca gramatical o sa gresesc. Nu imi pare rau ca am plecat, deoarece din pacate tara noastra nu ne ofera prea multe posibilitati, multa coruptie, locuri de munca prost platite si speranta de un viitor mai bun nici pe departe, dar imi pare rau ca nu am putut sa raman si ca vremurile s-au schimbat, cel putin am amintiri care as dori sa le impart cu voi si sunt convinsa ca majoritatea o sa isi aduca aminte de unele lucruri. Stiu ca mai sunt oameni care continua sa se descurce si ii admir foarte mult deoarece au avut curajul sa ramana si sa nu plece din frumoasa noastra tara.
Da, frumoasa Romania, deoarece vreau sa va spun ca ma gandesc mereu cu drag la aceasta tara si am niste amintiri frumoase care, sper intr-o buna zi sa le pot retrai.
Pot sa observ foarte usor, chiar daca sunt la mii de km departare ca, inca mai sunt tineri care vor sa pastreze unele traditii de mult apuse, care vor sa faca in asa fel incat lucrurile de odinioara sa nu se piarda si ma bucur nespus de mult deoarece prin astfel de oameni mai putem si noi sa privim la Romania de altadata.
Cand eram mica, imi aduc aminte cu drag cum mergeam cu bunica mea la fan, la greblat, la facut de capiti. Erau vremuri foarte frumoase, eram fara ganduri, munceam sa ii ajutam pe cei mai invarsta, bucurosi cand luam cate o pauza la umbra nucului, mancand cate o bucata de paine cu unsoare, ceapa si rosii (mancare BIO cu adevarat). Si ce ne mai radeam noi cand venea cate o ploaie de vara si trebuia sa ne grabim sa terminam munca, bunica inca sus pe claie, urland la bunicu sa se grabeasca. Dintr-o data ploaia ne uda si noi inca ne jucam, bucurosi.
Imi aduc aminte cand stateam cu bunicii la desfacat de malai, intr-o camera din fata casei, unde nimeni nu mai locuia deoarece copii deja erau la casele lor. In acele momente ma simteam ca traiesc si eu povestiile bunicilor mei, povesti de dragoste, povesti de cum sa iti castigi existenta si mai ales RESPECTUL, acest lucru ce in societatea noastra nu prea se mai promoveaza. RESPECTUL fata de parinti, respectul fata de aproapele tau, chiar si fata de animalul din curtea ta. Mamea mea imi spunea ca, bunicul ii inculcase aceasta forma de Respect ca pana si la caine ii spunea 'dumneavoastra'...ce dragut 'dv-stra caine'! Desfacatoarea care o foloseam era infasurata in carpe ca sa nu te doara mainile, dar binenteles la un momentdat tot faceai bataturi, dar ne placea deoarece puteam sta cu bunicii sa le aratam ce muncitori eram si noi.
Sa nu mai zic de atunci cand am invatat sa mulg si eu vacuta, parca eram inainte de un test la facultate, plina de emotii, am luat scaunelul ce bunica il tinea in colesna si l-am pus si eu frumos langa Bori(numele vacutei), scaunel acoperit de un strat de ceara de la atata folosire. Am pus si eu ambele maini pe tatele vacutei si am inceput sa trag dar ce sa vezi vacuta nimic...apoi bunica mi-a spus ca vacuta te simte, deci daca nu stii cum sa faci ea nu iti va da laptele, binenteles trebuia sa stii si cu ce inclinatie sa manevrezi situatia dar asta am invatat pe parcurs. Si ce comica era bunica, cand printre picioarele vacii se mai plimba si pisica care astepta bineinteles un pic de laptic, bunica indrepta spre ea si direct laptele in gura ei.
Aceasta e imaginea din mintea mea cu bunica, un cojocel in spate, batic negru pe cap si muncind mereu...femeie harnica care nu statea un pic locului.
Dupa ce bunica mulgea vacuta, pregateam laptele, il stracuram, il puneam in flacoane de plastic, intr-o plasa de rafie si mergeam la oameni sa il impartim, asa mai facea bunica un ban saraca, nu ca ar fi avut nevoie dar ii placea sa munceasca...imi placeau acele momente cand mergeam la vecini, la neamuri, mereu ne opream cateva clipe la discutii si iarna, cand era frig afara, ce bine ne prindea sa intram intr-o casa calda.
De asemenea, bunicii mei tineau, ca si oricare alt om, slanina, carnati si alte afumaturi in podul casei lor...mereu era o aventura sa urcam acolo,o scara din lemn, intuneric bezna, decat lumina de la o tigla mutata ne mai ajuta;nu stiai niciodata de ce o sa dai, dar ne placea sa urcam acolo si sa controlam ce e mai nou...totul parea minunat, parca descopeream comori.
Ce frumos era iarna cand se taia porcul, o adevarata petrecere...veneau toti vecinii, deoarece la randul tau si tu te-ai fi dus la ei...se parjolea porcul, se taia si impartea fiecare parte, totul era folositor, nimic nu se arunca. Chiar imi amintesc ca bunica mea facea si 'sapun de casa' cum zicea ea, cu grasime de porc si soda caustica. Oameni gospodari care stiau sa se descurce cu orice.
Imi placea nespus de mult mirosul de iarna, acele momente cand simteai mirosul frigului, imbinat cu miros de foc ce iesea din hornul caselor, si vinul cald cu scortisoara.
Cu drag bunica, in zilele reci ne aduna pe langa spor si ne zicea sa punem picioarele deasupra sa ne incalzim, ce bine ne simteam atunci, nu ne mai trebuia nimic. Si din bloudarul sporului pisica torcea.
Apoi ne preagatea cu drag tocana(mamaliga), invartea si invartea, il mai chema din cand in cand pe bunicu sa o ajute si cand era gata,intorcea tocana pe un blat de lemn. Vroiam sa luam imediat din ea dar ne zicea sa asteptam sa se intareasca putin si sa se raceasca sa nu ne doara pantecele(burtica) si apoi ne-o impartea la fiecare.
Imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri, cand in veriile calduroase trageam un pui de somn in casa racoroasa a bunicii din spatele casei. Se auzea ceasul care ticaia mereu dar imi dadea o liniste incredibila. Stateam la spatele bunicii mele dar nu puteam sa adorm; ea in schimb cum punea capul jos cum adormea, dar inainte ma punea sa o 'frac pe spate', ce ii mai placea! Intr-un final adormeam si eu, uitandu-ma pe geamul de langa pat.
Bunica mea a avut o sora, matusa Taca, avea o casuta foarte mica, era singura si imi era foarte mila de ea, o femeie foarte mare la statura dar care, din cate imi aduc eu aminte statea zacand la pat; singura ei activitate era tasutul. Statea destul de departe de noi si cand mergeam cu bunica pe jos imi parea o eternitate. Dar mereu imi placea sa stau sa le ascult cum se intelegeau ele doua,cum vorbeau de oamenii din sat,ce au mai facut neamurile, ce se mai vindea in piat iar apoi imi arata si mie cum se tese si asteptam cu nerabdare sa ma lase si pe mine sa folosesc acele masinarii. O lume complicata in ochii mei pe acele vremuri, dar imi aduc aminte cu drag si dor.
De asemenea in colesna bunicilor se afla si moara de macinat, ce galagie mai facea, dar uite asa isi faceau ei singuri faina. Cand ma gandesc cate lucruri aveau nevoie pentru asi procura cele necesare, dar se descurcau mereu; azi totul sa simplificat bineinteles, nu as putea sa ma gandesc cum ar fi sa trebuiasca sa ne facem rost noi singuri de un aliment asa simplu, faina. Ar trebui sa muncim din greu si sunt convinsa ca erau mult mai apreciate toate lucrurile de demult deoarece depuneai efort pentru a le obtine.
Ar fi multe de povestit dar dorul ma apasa...vremuri frumoase, de neuitat,cu drag o sa le pastrez in inima mea, asteptand ziua in care voi putea pasii din nou in tara mea.
